sâmbătă, 3 august 2013

INAUGURARE MARCA USL

INAUGURARE MARCA USL: Maternitate nouă cu lucrări făcute de mântuială, fără aer condiţionat și lift

 

Autor:  Teodor Abagiu

Astăzi, liderii USL Mehedinţi au inaugurat, cu fast comunist, Blocul Materno-Infantil din Drobeta Turnu Severin sau Maternitatea nouă, cum este cunoscută. 

Panglica inaugurală a fost tăiată de către preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Duicu, primarul municipiului, Constantin Gherghe şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Doina Borugă, asistaţi de proaspătul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, mehedinţeanul Cristian Buşoi.
Cu alaiul uselist după ei, aşa cum le place, înainte de tăierea panglicii, liderii momentului s-au plimbat mai întâi prin secţia de primiri urgenţe proaspăt vopsită, apoi au luat la pas clădirea noii maternităţi pentru a vedea doar nişte săli goale, întrucât dotarea se lasă aşteptată. 



Liftul are doar uși

După câteva minute de alergătură a apărut efectul de saună deoarece clădirea nu este prevăzută cu aer condiţionat, iar când au dorit să coboare cu liftul au avut surpriza să constate că erau montate doar uşile. Chiar dacă este vorba de constructori diferiţi, metoda recepţiei finale doar cu uşi de lift... fără lift se aplică pentru a doua oară în Drobeta Turnu Severin, prima fiind la inaugurarea eurogării unde s-au păpat bani de către toate guvernările.

Vizita s-a încheiat cu o conferinţă de presă într-o sală de şedinţe în care, alături de presă, nu au avut loc prea mulţi uselişti curioşi ci doar cei care au dorit să se laude cu o construcţie începută în 1990 şi dată uitării până în 2009, şi în care s-au investit 590 miliarde de lei vechi, cu un milion de euro mai mult decât valoarea licitată.



Au luat banii, dar nu au furnizat serviciile

Reprezentantul firmei constructoare SC Confort SA, Georgică Cornu, nu a reuşit să explice de ce nu e aer condiţionat şi lift şi nici dacă se va rezolva această situaţie, pe surse aflând că sumele pentru aceste utilităţi au fost încasate. Trebuie spus că firma constructoare este deja în procedura de insolvenţă iar Lucian Caraiman, partenerul de afaceri al lui Georgică Cornu, se află după gratii în urma unui dosar instrumentat de organele competente.

Dr. Dumitru Pătraşcu nu s-a arătat prea încântat de investiţie lăsând a se înţelege că banii respectivi ar fi fost suficienţi atât pentru reabilitarea europeană a clădirii actualei Maternităţi, pe care o conduce ca şef de secţie, pentru dotarea acesteia, dar şi pentru alte servicii şi dotări de care sistemul sanitar mehedinţean are neapărată nevoie.

„Am înţeles că ar fi aer condiţionat la blocul operator, la sălile de naştere, la seţiile ATI şi sterilizare, dar numai din vorbe, nu l-am văzut funcţionând. Se face recepţia finală, se semnează documente iar eu ca şef de secţie nu am fost invitat pentru a-mi spune părerea, motiv pentru care atrag atenţia şi pe această cale că lucrarea nu trebuie preluată de beneficiar (Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă) în aceste condiţii. Constructorul îşi va lua bani şi va pleca, iar noi vom alerga după el să facă ce nu a făcut decât pe hârtie” ne-a precizat dr. Dumitru Pătraşcu. 

Pe tot parcursul desfăşurării evenimentului pe trotuarul din faţa clădirii Blocului Materno-Infantil au protestat Adriana şi Ion Olteanu, nemulţumiţi de activitatea noii puteri USL –iste.


http://www.evz.ro/detalii/stiri/INAGURARE-MARCA-USL-Maternitate-nou-fr-aer-condiionat-lift-i-lucrri-fcute-de-mn-1050357.html
EVZ.ro

2 comentarii:

  1. Roxana Iordache3 august 2013 la 13:14

    Partea proastă e că Excrementul zilei se foloseşte de dv. în favoarea băsiştilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, la fel cum s-au folosit si gunoaiele care au ajuns acum la putere, iar apoi mi-au aplicat "politica pumnului in gura".

      Ștergere